Lumea se invarte in jurul unui singur cuvant: moarte. Ea reprezinta inceputul si sfarsitul, intunericul si lumina, speranta si dezamagirea. E trist. Viata e absurda. Totul dispare, se macina incet ca o pulbere imprastiata in vantul puternic al unei furtuni.
Intr-un cimitir mare, in fata unui cires sta un barbat imbracat intr-un costum negru. Isi sprjina capul de piatra funerara pe care sunt inscriptionate cateva cuvinte. Isi aminteste lucruri pe care ar fi dorit sa le uite. Insa ii e imposibil asta.
Pupilele dilatate ale ochilor tremura infricosate. Plange? Nu stie. N-a simtit decat urme reci pe fata. Poate ploua sau poate ca e imaginatia lui. Isi pune mainile pe obrajii rumeniti si incearca sa isi stearga din cand in cand lacrimile amare. Stie ca e imposibil sa se opreasca, insa continua sa-si treaca necontenit mainile peste chip. Ii e frica sa nu uite si amintirea singurei persoane de care i-a pasat.
Inmormantarea de acum un an a fost groaznica. Ii pare rau ca nu i-a putut da un ultim sarut, ii pare rau ca nu i-a zis un ultim te iubesc. Ii pare rau… . Stie ca e vina lui si nu isi va ierta asta niciodata. Acum un an, in aceeasi zi ca asta pasii l-au indrumat catre biserica. A fost ultimul adio al baiatului. Sicriul alb impodobit cu sute de cale, zacea pe masa. Inauntrul lui, un inger astepta sa fie trezit. N-a putut sa-l trezeasca din somnul vesnic. N-a putut face nimic si nici nu v-a putea sa faca ceva vreodata. Nu i-a mai zarit acel chip nevinovat de odinioara. Ii pare rau ca nu i-a putut oferi ce a avut el mai bun.
Pe piatra rece lasa un buchet de trandafiri rosii. Par a plange si ei. Petalele lor se inclina spre pamantul ingropat cu amintiri. Culoarea lor rosie se prelinge pe mormantul baiatului, iar florile proaspete isi scurg cu blasfemie mirosul tamaduitor.
Se ridica incet si se indrepta spre iesirea cimitirului. Lacrimile nu-si mai au rostul.Acei stropi nu-l ajuta cu nimic. Poate ca asta a fost destinul lui. N-are niciun drept sa contrazica soarta si totusi o facea. Se lupta cu vointa puternica a vietii si cu simtirile ei intense. O adiere calda a vantului il face sa tresare. Ramane inlemnit la portile de fier ale cimitirului. Acea savoare a ciresilor, pare un sarut ce are imbibat in el gustul dulce al buzelor baiatului.. Lasa capul in jos si merge mai departe. Nu priveste in urma. Stie ca daca ar face asta nu va mai putea pleca de langa persoana iubita. In spatele lui usile se trantesc cu putere, provocand un zgomot puternic ca un tipat de durere.
Se indreapta catre masina cu pasi mici. Scoate o tigare dintr-un pachet argintiu si o aprinde. Fumul se imprastie in tremurul tainic al vantului. Nu se aude nimic. O liniste profana s-a lasat peste intreg cuprinsul. Masina derapeaza cu viteza spre centrul aglomerat al orasului.
Traficul este ingrozitor. De abia daca inaintai cativa metri la fiecare jumatate de ora. Ray sta in masina, cu bratul pe geam. Priveste cerul senin si zambeste. Un zambet smuls din adancul inimi. Un zambet mai mult fortat, care iese in locul unei lacrimi. Se pare ca drumul este blocat de un accident, nu foarte grav dar care il face pe Ray sa privesca intristat. In New York totul este neschimbat. Aceleasi cladiri impozante, aceeasi galagie infernala ce-ti zgarie auzul. Dupa doua ore de mers cu masina prin aglomeratia ucigatoare, Ray ajunge acasa . Apartamentul in care a mai venit uneori cu Thony, apartament unde acum cateva luni a fost cea mai fericita persoana. Intra si se arunca pe canapeaua moale. Cu mirosul tainic al baitului impregnate in materialul canapelei. Il simte langa el si asta ii face inima sa tresalte. Se duce la bar si isi ia o sticla de whiski. In seara asta vrea sa uite macar cateva secunde de durerea din inima sa. E oare posibil asa ceva?
Fiecare pahar il face sa se simta din ce in ce mai nelinistit. Dupa o prima gura din bautura tare, au urmat alte cateva. Sticla s-a golit cu repeziciune. Insa tanarul a realizat ca tot ce ar face, imaginea tanaruluii ii revine in minte iar si iar ca un lant indestructibil de amintiri. Nervos, izbeste paharul de peretele vernil, patandu-i culoarea uniforma. Incepe sa planga.
-Thony…intoarce-te la mine! Iti jur ca niciodata nu voi mai canta, numai intoarce-te la mine! tipa acesta cazand in genunchi. Nu mai suport sa traiesc nici macar o secunda fara chipul tau.
Doua maini calde ii cuprind gatul si-l strang la piept. Pentru o clipa a ramas fara cuvinte, insa intorcand capul, a realizat ca cel din spatele sau este Justin. Il priveste indurerat si se aseaza langa el sprijinindu-i capul de umarul sau. Ii mangaie fruntea si ii sterge lacrimile ce se scurg neincetat pe fata palida a lui Ray. Nu stie ce poate sa faca mai mult. E dureros si pentru el si uneori ii e greu sa accepte adevarul. Crudul adevar de care s-a temut toata viata si care pare ca acum s-a abatut asupra lui.Ar vrea sa planga, sa fuga undeva si sa tipe pana cand nu mai poate vorbi, pana cand vocea sa se stinge ucisa de durerea arzatoare..
-Si eu sufar, Ray. E vina mea, ca l-am abandonat. Imi pare rau…
Ray ridica ochii lipsiti de speranta si-i intalneste pe cei de deasupra sa, ce-l vegheaza cu drag. Poate ca bautura a fost de vina…sau poate singuratatea, dar intr-un moment de slabiciune din partea celor doi, buzele lor s-au unit intr-un sarut pasional. Limbile lor se dezmiarda cu pasiune, iar piepturile celor doi o caldura suiocanta. Ray l-a intins pe Justin pe parchetul rece, sarutandu-i gatul . Muscaturile aplicate pe carnea moale a celui de sub el, il fac pe tanar sa scoata cateva gamete de placere. Degetele lui Ray patrund pe sub camasa alba a lui Justin. La contactul cu pielea fierbinte a celui de sub el, Ray simte cum un fior se scurge prin trupul sau. Se ridica incet de pe baiat si se indreapta catre iesirea din apartament. Nu zice nimic. Nu priveste in urma, nu schiteaza niciun gest. Doar merge absent spre o destinatie oarecare, in care poate fi singur, inecat in suflarea inceata a vietii. Justin ramane jos si incepe sa planga. Ray coboara scarile cu repeziciune si se urca in masina. Apasa pedala de acceleratie la maxim si porneste grabit spre locul care spera sa i se alature lui Thony. Masina goneste pe soseaua pustie. Este aproape miezul noptii si mantia de smoala a cerului a acoperit pamantul. Mici franturi de lumina se deslusesc pe cerul obscur. Amintirea sa efemera se va sterge odata cu ultimul adio din viata sa. Copacii par a isi scutura zalele ruginii in bataia linistitoare a vantului. Un murmur izvorat din infinitul sunetelor noptii se asterne pe portativul timpului ramanand intiparit acolo pe vecie.
Dupa zeci de minute de mers, Ray opreste masina. Coboara indreptandu-se spre parapet. E rupt. Inca nu a fost reparat de atunci. Urmele de ulei au disparut, insa un gol pustiu a ramas printre copacii desi ai padurii. Priveste panta abrupta si apoi isi ridica privirea spre cerul imbibat in cerneala veche si uzata a unei vieti fara zambete.
Tot ce ii trece prin minte sunt aceleasi ganduri ca ale lui Thony. Oare lumea isi va continua cursul nesfarsit sau se va prabusi odata cu el? Stie ca asta nu se va intampla, insa constiinta il macina. Ce va face fratele sau cand va afla? Probabil ca-l va uita. Nu s-au inteles niciodata. Totdeauna si-a urat parintii ca lui i-au acordat mai putina atentie, insa a cerut vreodata mai multa? Poate ca a fost vina lui…poate ca nu, insa care este importanta acestor ganduri acum? Au vreo semnfiicatie pentru el? Nu a dorit sa-si mai vada parintii, n-a vrut sa le mai vorbeasca, insa le simte lipsa. Le-a simtit lipsa toti acesti ani in care a trait singur.
Ray intinde mainile si inchide ochii. Simte cum adierea de vant il face sa devina din ce in ce mai usor. Simte ca zboara, Trupul sau se inclina spre prapastia abrupta. Mintea sa a blocat orice gand si acum profita de acest ultim moment, acea ultima secunda pentru a pronunta cuvnatul ce a trezit in el cele mai profunde sentimente, cele mai pure simtiri din inima sa.
-Thony…
Din spate insa simte o stransoare puternica ce il trage spre sosea. Se prabuseste langa persoana care l-a scapat din gearele mortii. Deschide ochii incet. Nu poate vedea chipul strainului. Nu-i simte decat mana fierbinte ce o strange pe a sa. Aruncand o privire mai amanuntita la chipul celui de langa el, cantaretul ramane inlemnit. Cuvintele nu-si gasesc rostul, parca fiind blocate de o poarta indestructibila.
-Tu? mai mentiona baiatul ingrozit de fiinta ce I se afla in fata ochilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu