Se gandeste intens la propunerea facuta de profesor. E chiar interesanta, mai bine spus foarte interesanta. Oricum el nu avea prea multe de pierdut, avand in vedere ca nu-l intereseaza de loc ce se intampla cu Ritsuka. Se folosise de multe ori de baiat in scopuri personale, fara sa-i pese de sentimentele acestuia si de suferinta la care il supune. Ce om normal si-ar lasa copilul pe mainile unor obsedati, care sa profite de inocenta si naivitatea lui? Mereu avusese ceva de castigat de pe urma unei intalniri, pe care desigur o aranjase el. De cele mai multe ori primea cate o suma destul de maricica din partea clientilor, insa oferta profesorului era mai mult decat primise vreodata. Nimeni nu-i oferise doua sute de milioane de euro pentru baiat. Nu avea sa rateze o astfel de sansa care ii crestea considerabil numarul de zerouri din cont si oricum, avea incredere in norocul lui la acest joc, asa ca dupa cateva zeci de secunde de intensa analizare a propunerii, barbatul raspunde pe un ton cat se poate de calm si amabil:
-Domnule Edzon trebuie sa recunosc, imi place la nebunie ideea. Nu stiu ce anume va place la Ritsuka, sau de ce-l vreti, insa cred ca asta nu ma priveste pe mine. Atata vreme cat va tineti de cuvant si banii ajung in contul meu, eu nu am nimic de obiectat. Puteti sa faceti orice doriti cu el, pentru ca nu ma intereseaza acest aspect. Desi, recunosc, sunt foarte curios de ce sunt toti atat de atrasi de el, oare e chiar atat de bun? Ultima propozitie o spuse doar pentru el, in ultima vrme se gandea tot mai des la asta. Era un om total lipsit de scrupule, ba chiar era mandru cu asta. Mereu se gandise la el si niciodata nu-si facuse griji pentru altcineva. Nici macar pentru propria familie nu era ingrijorat. Pentru o suma frumoasa de bani, era in stare sa vanda pe oricine, iar Ritsu stia asta cel mai bine, desi nici mama lui nu fusese straina de aceste lucruri. Trecuse si ea prin cateva experiente destul de asemanatoare, insa pentru ea fusese mult mai greu, fiind ca era o femeie sensibilab si mult prea naiva ce avea incredere oarba in persoanavde care se indragostise nebuneste.
-Atunci sa incepem jocul! raspunse profesorul cu un glas ce se vroia amabil, insa ii este destul de greu sa fie amabil cu o astfel de persoana lipsita de scrupule. Chiar si pentru el era o minune cum de se abtinuse sa nu-l stranga de gat sau sa nu-i umple fata de vanatai. Simtea cum sangele ii fierbe in vene, iar inima ii pulseaza din ce in ce mai tare, indemnandu-l spre actiuni necugetate, care l-ar putea costa scump. Fiecare zambet sau vorba a barbatului ii provaoca profesorului greata si o stare de ameteala. Vroia sa termine cat mai repede jocul si a plece de langa acea persoana, asta daca se putea numi asa. Singurul lucru care il tine pe acel scaun, in acea incapere blestemata era dorinta de a-l avea pe Ritsu pentru el. Trebuia sa-l scape de acel monstru, care ii era tata, altfel intr-un final avea sa ajunga ca si el. Asta daca nu era deja prea tarziu, insa ceva din interiorul sau ii spunea ca inca mai este timp pentru acest baiat. Nu stia sigur de ce face asta, daca e din dorinta de razbunare sau era altceva mai presus de asta. De cand il intalnise pe adolescent devenise confz, nu mai era sigur de nimic, nici macar de propriile-i sentimente si obiective. Ce simtea el cu adevarat era dorinta de razbunare sau o dragoste ce incepea sa devina din ce in ce mai puternica?
-Sa castige cel mai bun! se auzi deodata vocea barbatului, reusind sa-l faca pe Jeff sa tresara. Acesta il privi cu ura, iar dorinta de a-l invinge deveni si mai mare.
Jocul incepe, iar cei doi par foarte increzatori in fortele proprii. Fiecare este convins ca va castiga, insa uita regula fundamentala a tuturor jocurilor si anume: Sa nu-si subestimeze niciodata adversarul. Pentru ei insa se pare ca nu mai exista nimic in afara jocului de carti. Nici o regula nu conteaza si nimic din ce se intampla in jurul lor nu reuseste sa le distraga atentia. Partida de poker se dovedeste a fi una grea dar in acelasi timp interesanta. Ambii dau tot ce au mai buni in ei pentru a castiga, doar miza este destul de mare pentru fiecare asa ca sunt destul de motivati. Dupa circa patruzeci de minute foarte tensionate in care cei doi facusera tot ce le statea in putinta pentru a castiga, jocul se termina, iar invingatorul este chiar Jeff.
-Se pare ca norocul a fost de partea mea! spuse acesta ironic. Privindu-si cu superioritate adversarul, a carui fata capatase o nuanta de rosu aprins. Este si normal, deoarece tocmai pierduse sansa de a pune mana pe firmele detinute de catre familia Edzon. Nu fi atat de nerovs! oricum nu ai pierdut nimic, pentru ca nu te intereseaza deloc ce se intampla cu Ritsuka. Nu fa acum pe parintele bun pentru ca nu tine figura! continua, de data asta, pe un ton nervos.
-Cine ti-a spus tie ca imi pare rau dupa Ritsuka? Nu-mi aduc aminte sa fi spus asa ceva...veni rasunsul rece al domnului Kensin. Ma enerveaza faptul ca am pierdut o astfel de ocazie...puteam sa pun mana pe toate firmele tale si tu crezi ca ma intereseaza ce se intampla cu mucosul ala! Fi serios!
Jeff il privea socat. Nu putea crede ca cineva este in stare sa vorbeasca asa. Nu mai vazuse atata nepasare din partea unui parinte pentru fiul sau.
-Uite! spuse profesorul scotand un cec semnat, cu suma de doua sute de milioane de euro. Acesta e pretul pe care il are Ritsuka? Nu-i asa?
-Da! veni raspunsul barbatului. Zambi si lua cecul de pe masa, apoi se ridica in picioare si pleca, nu innainte sa-si i-a la revedere de la Jeff, intr-un mod cat se poate de ironic: Mi-a facut placere sa fac afaceri cu tine! Te asigur ca o sa te simti bine cu Ritsu. Toti mi-au spus acest lucru dapa ce l-au intalnit. Acestea fiind spuse barbatul disparu din aria vizula a argintiului, lasandu-l pe acesta cu nervii intinsi la maxim.
-Da...ofta Jeff, omul acesta e demn de dispret.
Se ridica de la masa si se indrepta spre camera in care se afla baiatul. Cand intra in camera il vazu plangand. Se pare ca acesta nu se mai oprise din plans de cand argintiul ii spuse-se ca-l iubeste. Nici nu ere de mirare, deoarece nu auzea prea des aceste cuvinte. Singurele persoane care-i spusesera ca-l iubesc fusesera mama lui si Kiro. Insa din nefericire pentru Kiro nu simtea nimic mai mult decat sentimentul de prietenie, era o dragoste frateasca, iar mama lui nu-i mai putea spune niciodata aceste cuvinte sau oricare altele.
Baiatul era intins pe pat, cu gandul destul de departe. Nici macar nu aude cand se deschide usa. Este pierdut pe un taram necunoscut lui. Unul in care orice era posibil. Acolo nu avea probleme si nici griji, era in siguranta alaturi de singura persoana care il iubise cu adevarat. Ochii ii tine inchisi, iar lacrimi fierbinti i se preling pe chip, se poate citi durerea ce o poarta in suflet. Dar nu are de gand sa cedeze. Va continua sa se ascunda sub masca pe care o poarta inca din copilarie. Nimeni nu-l va mai rani vre-o data. Cel putin asa crede el, insa sirul gandurilor ii este intrerupt de o mana fina, ca-i mangaie delicat fata si-i sterge lacrimile fierbinti. Deschide speriat ochii, insa se linisteste de indata ce vede fata blanda a argintiului.
-Tu...? intreba acesta ridicandu-si cu greu capul.
-Da...nu mai ai de ce sa-ti faci griji! spuse profesorul incantat, dezbracandu-l din priviri.
-Griji? intreba baiatul incruntat. Dar nu-mi fac griji, adica nu am pentru ce.
-L-am convins pe tatal tau sa te lase sa stai la mine...spuse Jeff ganditor. Nu vroia sa-i spuna ca de fapt il cumparase, ceva din el il oprea sa faca acest lucru. Simtea ca daca facea asta nu va reusi decat sa-l enerveze si sa-l faca sa se simta mai mult decat rau. Totusi ce il retinea sa faca acest lucru? Se presupune ca el se afla aici pentru a se razbuna pe familia Kenshin, dar atunci de ce nu o face? De ce in loc sa-l umileasca pe baiat, il protejeaza? Si de ce de fiecare data cand se afla in preajma lui se simte ciudat? Sunt prea multi de ce? astfel incat hotara sa ignore toate aceste intrebari. Va astepta rabdator sa vada ce-l asteapta. Niciodata nu sti ce surprize iti pregateste viata, iar pentru el se pare ca abea acum incepe cu adevarat jocul numit viata.
Intre timp Ritsuka il privea uimit, dar in acelasi timp socat. Nu intelegea ce vrusese sa spuna barbatul. Cum adica va sta la el? Tatal lui nu face asa ceva decat daca are el ceva de castigat, era convins de asta, insa ce anume primise de la Jeff?
-Cum adica voi sta la tine? intreba acesta confuz? Eu nu am nici un cuvant de spus? Ce se intampla cu tine? Mai devreme vi si imi spui ca ma iubesti si acum ca ma voi muta la tine...sigur nu esti intreg la minte! Gandeste-te inainte sa zici...dar nu apuca sa mai spuna si altceva, buzele lui fiind acaparate de cele ale argintiului intr-un sarut dulce si pasional, care dura cateva minute. Amandoi fiind mult prea prinsi in mreajele sarutului.
-Ar fi timpul sa mergem! spuse profesorul zambind, si in legatura cu ce mai intrebat...nu! nu ai de ales. Vei veni si vei sta la mine, fie ca vrei fie ca nu vrei, desi mi se pare ca nu ai nimic impotriva, continua acesta si un zambet pervers isi facu aparitia pe fata lui.
Cei doi plecara spre apartamentul profesorului. Pe fetele lor se putea vedea un zambet plin de dorinta. De cum ajunsera in apartamentul argintiului cei doi incepura sa se sarute pasional. Limba argintiului mangaia usor buzele rozalii ale adolescentului, provocandu-i acestuia o placere de nebanuit. Simtea cum o data cu fiecare atingere din partea lui Jeff in el avea loc o explozie de noi sentimente. Profesorul insista mult asupra saruturilor, acestea fiind lungi si terminandu-se printr-o muscatura pe buza de jos, din care se prelinge un firicel sangeriu. Acesta dispare la fel de repede cum si apare, fiind lins cu pofta de catre Jeff. Lucrurile incep sa se infierbante. Mainile profesorului se strecoara cu usurinta pe sub bluza baiatului, mangaind cu delicatete trupul lucrat al acestuia. Continua sa-l sarute, in timp ce-l impinge spre dormitor. Ajunsi in camera cu pricina, acesta il impinge pe baiat pe pat, asazandu-se peste el, apoi, cu miscari blande ii indeparteaza materialul ce-i acopere partea de sus a corpului, lasand sa se vada un corp lucrat. Totul pare sa decurga normal, dar la un momendat Ritsu il impinge pe argintiu de pe el si se ridica din pat, privind confuz in jurul sau. Ce se intampla cu el, sau ce cauta el acolo, dar nu apuca sa-si mai puna si alte intrebari, fiind tras de catre argintiu in pat, acesta incepe sa-l sarute din nou, insa baiatul iar il impinge.
-Ce-ai patit? intreaba profesorul derutat.
-Ce-am patit? repeta baiatul. Nimic. Sau ce daca nu vreau sa ma culc cu tine, inseamna ca am ceva? Fii serios! Te comporti atat de ciudat...De fapt el se simtea ciudat. Ii era frica sa ajunga din nou in pat cu Jeff. Simtea ca ceva se schimba in el. Nu vroia sa creada ca s-ar putea sa se indragosteasca, tocmai din aceasta cauza nu vroia sa stea prea mult in preajma acestuia. Ii era frica, tocmai lui Ritsuka Kenshin, ii era frica de ce ar putea simti pentru barbatul din fata lui. Jeff trezea in el sentimente greu de descris in cuvinte. Confuzia pusese stapanire pe el, dar incerca sa nu arate asta. Vroia sa para relaxat, sa se comporte ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat si chiar reusea.
-Bine...daca nu vrei s-o facem asta e, raspunse argintiul, dar in glasul lui se putea simti o oarecare dezamagire. Ce zici vrei sa mananci ceva? continua acesta, in timp ce-l privea pe adolescent cum se imbraca. Acesta schita un zambet.
-Da...chiar mi s-a facut foame. Ce avem la cina? intreba acesta, acum razand de-a bielea.
-Ce ti se pare atat de amuzant? spuse Jeff pe un ton enervant, privindu-l indignat pe baiat si apropiindu-se amenintator de mult de el.
-Imi imaginez cum ai arata cu un sort roz pe tine si gatind, vazand privirea din ochii argintiului incerca sa nu mai rada, insa nu se putea opri. Fiindca baiatul nu are de gand sa se opreasca din ras, argintiul pleaca spre bucatarie, lasandu-l singur. Dupa inca zece minute, in care acesta nu se mai oprise din ras, hotara ca ar fi timpul sa mearga si el in bucatarie si sa-i de-a o mana de ajutor profesorului, cu toate ca nu mai gatise niciodata, deoarece acasa avea un bucatar care le gatea zilnic cele mai speciale mancaruri.
-Ce faci aici? intreba acesta de cum il vazu pe Ritsu ca intra in incapere. Te-ai saturat de ras? continua pe un ton ironic. Poate, acum ar trebui sa stai mai departe de mine, sau cine stie ce ti se poate intampla...
-Tu chiar esti obsedat! incepu tanarul sa strige. Adica eu vin sa te ajut si tu ma iei cu prostii din astea! Mi-a trecut si pofta de mancare si nu vreau sa-ti mai vad fata. Pa! Am plecat! zise acesta, dand sa iasa afara din incapere, insa Jeff il prinse de incheietura mainii stangi, oprindu-l.
-Si unde crezi tu ca pleci? Nu-mi aduc aminte sa te fi lasat sa mergi undeva asa ca treci la masa! ii spuse acesta pe un ton superior, impingandu-l spre masa.
-Ce? intreba baiatul exasperat. Tu sa ma lasi pe mine undeva? De cand iti dau eu tie socoteala despre ce fac si unde merg? Nu-mi aduc aminte sa ai vre-un drept asupra mea. Pot sa fac ce vreau...dar argintiul il intrerupse:
-Atata timp cat stai la mine o sa faci ce spun eu si acum treci la masa fara sa faci si alte comentarii! Ai inteles? tipa acesta. Vazand ca nu are de ales Ritsuka se conforma, ducandu-se spre locul indicat, in acelasi timp privindu-l cu ura pe Jeff. Cine se credea el ca sa-i spuna lui ce sa faca, iar partea rea e ca trebuie sa se conformeze.
In cateva zeci de minute Jeff terminase de pregatit cina. Cei doi mancara in liniste, iar apoi adolescentul se ridica grabit de la masa si pleca spre living, insa fu oprit de catre argintiu:
-Unde-ti sunt manierele? intreba acesta pe cunoscutul lui ton de superioritate. Te crezi foarte bun, dar se pare ca nu esti chiar asa. Nu uita baietas, cu mine nu-ti merge asa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu