Totul a inceput intr-o zi calduroasa de vara.Thony se plimba pe strada plina de oameni ce nu se sfiau sa-ti traga cate un cot in stomac sau sa te calce pe picioare.Ajuns in statie, baiatul se urca in metrou, in aglomeratia ce te sufoca. Si cum n-ar fi destul la urmatoarea statie se mai urcara alte zeci de persoane, tinandu-se de acesta de parca pe fata lui ar scrie "bara".
Thony incerca sa-si faca loc printre oameni.Intr-un final,lesinat de mirosurile ucigatoare, mai mult mort decat viu, reusi sa iasa din stramtoarea in care ramasese blocat cateva minute. Nici lui nu-i venea sa creada. Centrul New York-ului era mai periculos decat acele cartiere rau famate.
Uitandu-se cand la ceas,cand la foaia ce o avea in mana,s-a impiedicat si a cazut peste un barbat. Ridica privirea cu un zambet care spunea 'Aoleu!Am dat-o in bara.Ce ma fac acum?' ,cand deodata deschise ochii mari si-si dadu seama ca acela pe care il lipi de pamant, nu era altul decat Ray Defferson, celebrul cantaret pe care, fara sa vrea, reusi sa-l demasce, zburandu-i ochelarii de soare si palaria.
Toti cei de fata navalira asupra vedetei, aproape sufocandu-l. Ray, vazand ca daca "n-o sterge" de acolo o va pati rau de tot, il trase pe Thony de mana si o lua la fuga pe aleea plina de oameni care mai de care mai curiosi si mai disperati sa-l atinga pe barbat.
Thony se uita la mana starului cum o strangea pe-a sa. Ray observa un bar si-l trase pe baiat inauntru, apoi inchise usa in graba, astfel incat fanii nu reusira sa-i dea de urma.
-Pe aproape! spuse vedeta.Si se uita la Thony,care se aseza pe podea pentru a avea un moment de respiro. Tu esti....
-Eu...eu sunt...Thony Mitsuki Layson.Imi pare bine de cunostinta!spuse acesta, privindu-l pe cantaret.
-Aha...
Vedeta il masura de jos pana sus si zambi.Avea o privire ciudata.Parea a pune la cale ceva
-Mda... Si-asa ala a plecat.De ce sa petrec noaptea singur cand pot sa ma distrez iar?
Thony il privea uimit pentru ca nu intelegea vorbele lui Ray si nici felul in care il privea. Ochii acestuia nu pareau a-l vedea ca pe un orice alt baiat ... ci ca pe o fata.De altfel, Thony era foarte frumos. Ochii erau verzi, putin alungiti, punand in evidenta culoarea superba a lor. Parul ii cadea usor pe ochi, lasand un accent de rebeliune. Nu era foarte inalt, dar era destul de bine dezvoltat pentru varsta lui. In curand avea sa implineasca saptesprezece ani. Purta o bluza bleumarin, peste care era asezat un tricou alb cu diferite inscriptii. Avea niste pantaloni pana la genunchi,largi, cu buzunare, de culoare alba si in picioare o pereche de bascheti albastrii. Cantaretul il privea fermecat. Pentru prima oara in viata lui a simtit ceva de nedescris. Simtea ca ceva nu mai e la fel. Nu-si dadea seama ce, pentru ca el nu mai iubise niciodata pe nimeni. Pana la urma nici el nu era deloc urat. Avea ochii albastri, parul brunet, care ii acoperea fruntea, creand o imagine perfecta. Cercelul din ureche ii dadea un flair aparte. Avea o camasa rosie, deschisa la primii trei nasturi, putandu-i-se observa abdomenul bine lucrat. Privirea lui insa era rece. Poate nu atat de goala si naiva ca a lui Thony, insa nu parea a fi inregistrat nici un gand in ea. .
-Domnule ... eu ... eu ... mie imi pare rau. Chiar nu am vrut sa va bruschez. Imi cer scuze.
Cantaretul il privi si-i intinse mana.
-Ridica-te!
Thony nu stia ce sa faca. Sa ii dea mana vedetei sau sa se ridice singur. Cu ezitare il apuca de mana si se ridica.
-Imi cer scuze! spuse Thony facand o plecaciune prin care isi exprima parere de rau si se pregati sa iasa pe usa.
-Stai! spuse Ray. Vrei sa bem ceva ?
-Eu? Cu dumneavostra?
-Dumneavoastra?! Am douazeci si trei de ani. Totusi...Inca n-am ajuns bosorog..Da! Tu cu mine.Si ma poti tutui. Daca tot suntem aici de ce nu iei loc?
-Sigur. Multumesc!
-Doamne,esti mai formal ca insasi presedintele. Zici ca esti fiul lui.
Baiatul lasa privirea in jos si un zambet se schita pe fata lui.
-In sfarsit cineva cu care pot vorbi. Doamne si credeam ca lumea e plina numai de idioti. Unde mergi te ciocnesti de unul. Deodata se opri, dandu-si seama ce-a zis.
Ray incepu sa rada.
-Ca mine...
-A!Nu, nu asta am spus! Adica ... vreau sa zic ... nu ... Doar ... Trebuie sa plec. Imi pare rau ca v-am cauzat atatea probleme. E numai vina mea,intotdeauna patesc asta.Ma bucur ca n-ati fost ranit!
Baiatul se ridica dupa scaun si iesi fugind afara. Nici el nu stia de ce. Ar fi vrut sa se opreasca insa ceva nu-l lasa.Nu intelegea ce se intampla cu el.De ce picioarele lui,il conduc pe un drum necunocut? De ce oricat incerca sa se opreasca i se parea imposibil? Ce-i facuse baiatul acela astfel incat el sa fuga fara sa spuna nimic? Toate aceste intrebari si le punea fara sa stie de ce. Simtea cum inima ii murmura ceva. O soapta,un cuvant suspendat in durerea sfasietoare a trecutului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu