Baiatul intoarce capul privind podeaua rece. Jeff ii cere ceva mai presus de el, de forta sa, insa nu ceva imposibil. Era oare in stare sa-l lase sa intre in viata sa sau il va indeparta si pe el. S-a saturat sa lupte cu imposibilul, cu tot ce-l incojoara. Nimeni nu a luptat cu el, nimeni nu l-a ajutata insa a facut-o un strain, caruia ii datoreaza si viata Au facut-o doi ochi care au vazut intotdeauna mai departe de aparente. Crede, dar ii e frica, spera dar nu stie la ce, stari de caldura si de inghet ii strabat trupul oprindu-se la inima . Acolo se pierd, incepand sa se elucideze fiecare dintre ele, chiar daca nesiguranta domina acel loc.
Jeff il ia de mana si-l trage langa el, privindu-l fara sa spuna nimic. Isi aproprie buzele de fata baiatului si-i saruta fruntea acoperita de firele de par. Ritsuka ramane mirat, fara a se mai putea misca. Sute de ganduri se amesteca in mintea sa, disperate dupa o usa prin care sa poata evada si o gasesc. Doua lacrimi se scurg pe fata baiatului, conturandu-i chipul si cazand pe podea. Vazandu-l , profesorul il imbratiseaza, marcandu-i trupul cu pafumul lui.
-Te iubesc, lasa acesta sa-i scape doua soapte ce mangaiara urechea baiatului. Te iubesc cum n-am iubit pe nimeni, Ritsu, iti jur.
Jeff il ia de mana tragandu-l afara din apartament. Chipurile celor doi sunt invadate de lumina difuza, ce ajunge pana in cel mai intunecat colt al inimii. Jeff il tine de mana, mergand prin multimea de oameni de pe strazile Tokio-ului. Nu-i pasa daca lumea se uita ciudat le ei, nu-I pasa daca ceilalti le vorbesc de rau, continua sa meraga spre un nou inceput si se va opri doar atunci cand va ajunge sa simta acest scop in maini incalzid-ui sufletul. Nu va lua masina, e zi mult prea furmoasa pentru a se grabi sa ajunga . Ii va arata lui Ritsu lumea pe care el nu a cunoscut-o, lumea fara bani, lumea simpla si saraca, dar cea fericita. Ii va arata cate lucruri pot face lucrurile monire si cotidiene, cata fericire poate aduce fiecare detaliu din viata omului.
-Ritsu, aseteapta-ma pe banca. Ma duc sa iau ceva, sa nu pleci de aici.
Baiatul da din cap in semn de da si se aseaza ramanand sa priveasca cerul. E atat de frumos, pare a zambi, e pur, fara nicio pata pe el, fara nici un lucru ce-I poate umbri frumusetea. Un loc mai pasnic decat pe pamant.Un loc dupa care ar tanji si unde stie ca e acum mama sa. Se lungeste pe banca, lasandu-si mintea sa zboare prin acel albastru viu. Il simte in inima sa, in suflet, e ceva ce i-a marcat copilaria, sare fericit de asta. Totul se desfasoara ca atunci, nimic nu a incetat sa-si intrerupa cursul, doar el a crezut asta. Inima sa nu a incetat sa simta, el a obligat-o sa faca asta si totusi nu l-a ascultat. Mintea sa nu-i e stapana pe trup, fiecare particica din el e una singura, stapana pe sine, dar care face parte din el.
-Nebunule , ce faci? se aude o voce ce intrerupe linistea baiatului.
-Ah, esti doar tu? Buna, Raito, bine stateam.
-Ce e cu
cand pui nextu???
RăspundețiȘtergere